Sunt un om obișnuit, care se străduiește să înțeleagă cât mai mult din felul de a funcționa al celor din jurul lui, cat mai mult din bolile și tulburările psihice. Îmi doresc să reușesc cândva să însemn ceva pentru pacientul care îmi cere ajutorul. Să-l pot ajuta prin experiența mea, prin înțelegere și poate printr-un sfat la obiect și centrat pe situația generată de boală.

Încercând să vă dau o descriere cât mai obiectivă și precisă, mă văd nevoit să mă uit în urma mea. Îmi dau seama că toate studiile pe care le-am făcut au fost ca să mă pregătească să devin psihiatru. N-aveam nici cea mai vagă idee pe atunci, că pentru aceasta le fac, dar, acum totul prinde logică și, de fapt, trebuia să fac psihiatrie!

La liceu am făcut clasă de informatică și, la un moment dat, am ales să renunț la calculatoare pentru oameni. Inițial am stat foarte mult degeaba. Nu mai făceam nimic. Încet, încet, am ieșit cu rolele în fiecare duminică în parc, m-am dus la film, mi-am făcut prieteni cu care mai și chiuleam la orele de dimineață și ne duceam la o cafea. Încet, încet, m-am apropiat de oameni

Deși eu mă știu ca om de știință și informatician, de câțiva ani mi-aș fi dorit să știu să cânt la pian, să fi știut câteva poezii să le spun, poate chiar să fac CONSERVATORUL. De câțiva ani nu mai sunt omul de știință în stare să nu doarmă nopțile ca să disece câte o frântură de realitate pentru a descoperi un SÂMBURE DE ADEVĂR, ci sunt omul care preferă ca lucrurile să-și păstreze misterul